Acum cateva zile m`am certat cu a mea mama si bineinteles ca am lovit acolo unde doare cel mai rau… (in general in momentul in care ne certam cu cineva lovim acolo unde stim ca doare cel mai tare, tocmai de aceea nu e recomandat sa discuti problemele “la cald”, pentru ca ranesti fara sa constientizezi si apoi apar regretele) asa ca i`am spus mamei ca de luna viitoare ma mut, am intrat pe net sa`mi caut garsoniera, si apoi am plecat in oras…. intors acasa, mi`am sustinut ideea de a ma muta… pana cand am realizat ca orice s`ar intampla, AICI SUNT ACASA!

Nu prea intelegeam de ce am hotarat sa dau inapoi, mai ales ca de obicei sunt o persoana foarte decisa si atunci cand spun ceva nu prea mai exista cale de intoarcere, asa ca am hotarat sa caut o explicatie exacta a cuvantului “acasa”….  iata ce am gasit….

ACÁSĂ adv. 1) În casa în care locuieşti.  Cei de ~ cei apropiaţi. Acum (sau aşa) mai vii de ~ aşa te mai înţeleg; aşa mai merge. A nu-i fi cuiva boii ~ a fi prost dispus. 2) fig. În locul natal; în patrie. 3) Spre casa în care locuieşti. Mă duc ~. /a + casă

Mult prea sec pe langa ceea ce inseamna cu adevarat cuvantul “acasa”, sau probabil ca fiecare gaseste un sens propriu al cuvantului… fiecare il percepe in felul propriu, pentru ca “acasa” nu este o camera/un apartament/o vila etc… “acasa” este un sentiment de confort alaturi de cei dragi, cu bune cu rele, toate insumate inseamna acasa, peretii sunt prea putini importanti….

Concluzia (o mica adaptare a unui motto): Nu zidurile reprezinta o casa ci trairile din ea!

Pana data viitoare,

Bloggereala placuta!

P.S: Sper sa am mai mult timp si sa scriu ceva mai des, pentru ca sunt multe de spus… dar timpul nu prea ma asteapta…

Urmeaza bineinteles cele 5 minute de leneveala in pat, doar asa sa ma obisnuiesc cu ideea ca voi parasi patul cald si confortabil si voi da piept cu realitatea: aglomeratia din trafic, izul specific metroului usor “41″, turma de oameni de la metrou. Tocmai de aceea am nevoie sa ma trezesc ceva mai devreme pentru a gusta si ceva placere in dimineata asta. Asadar dupa ce mi`am facut toaleta matinala, ma indrept spre bucatarie unde spre placerea si bucuria mea ma asteapta cuminte o cafea aburinda (facuta de mama), un pachet de tigari plin si o scrumiera in care sa`mi scrumez visele matinale.

Se aprinde o tigare, scoate fum…. incep sa ma joc cu fumul sa`l modelez, sa controlez incontrolabilul…. asta da placere…. o gura dintr`o cafea tare, imi deschide ochii…. spre o alta realitate…. o realitate plina de vise implinite… plina de dorinte satisfacute….

Dar nu pot sa raman in lumea asta plina de cafea si tigari, ar trebui sa plec spre munca…. si aceeasi poveste ca in fiecare dimineata: aglomeratia din trafic, izul specific metroului usor “41″ si turma de oameni de la metrou care parca te conduce acolo unde trebuie sa ajungi fara sa te intrebe nimic.

Pana data viitoare,

Bloggereala placuta!

Sa nu ne abatem totusi de la subiect… de cate ori nu vi s`a intamplat sa renuntati la un capriciu, sau poate chiar o necesitate in favoarea celor din jur? ATENTIE! nu spun ca e gresit sa facem asta… pana la urma relatiile cu cei din jur se bazeaza pe compromis… nu??! si totusi… de ce nu ar renunta el/ea in favoarea ta? E complicat…. e probabil un subiect mult prea greu de dezbatut, analizat dar mai ales de concluzionat.

Ceea ce am observat este ca in general nu exista un echilibru, cel care a “lasat de la el” odata, lasa si a doua oara si a treia si a patra, pana cand devine obisnuinta. Inevitabil insa la un moment dat cel care tot lasa vrea ceva in schimb (normal nu?!), dar nu de multe ori primeste pentru ca celalalt (cel care a tot primit) este obisnuit sa nu lase nimic de la el…. Abia acum intervine intriga intre “cel care lasa” si “cel care primeste”. De aici insa situatia variaza de la om la om: fie cedeaza cel care a facut`o pana acum (oricum e obisnuit cu postura), fie “cel care a tot primit” constientizeaza ca situatia nu este echilibrata si face un pic schimb de roluri. Repet UN PIC, pentru ca obisnuinta dupa cum stim este o a doua natura si sincer nu prea cred in schimbarile radicale.

Concluzia… (vai ce urasc partea asta) este ca orice relatie ar trebui construita pe ECHILIBRU, ambii sa cedeze dar sa si primeasca la randul lor.

Pana data viitoare,

Bloggereala placuta!

Cel mai probabil la asta se rezuma destinul, la deciziile pe care le luam zi de zi. Tocmai de aceea ar trebuii sa ne gandim de doua ori inainte sa luam o decizie, indiferent de importanta pe care credem ca o are, pentru ca de multe ori lucrurile pe care le consideram absolut insignifiante, etichetandu`le ca facand parte din rutina zilnica, pot capata o importanta majora in anumite circumstante.

Concluzia acestui post va las sa o trageti voi… un “sfat” (pun in ghilimele pentru ca nu imi permit sa dau sfaturi nimanui, mai degraba imi dau cu parerea), aveti grija la fiecare decizie pentru ca in felul ei fiecare conteaza mai mult sau mai putin, dar de multe ori “putinul” face diferenta.

Pana data viitoare,

Bloggereala placuta!

Nu stiu daca vi s`a intamplat sa fiti constienti ca nu meritati ceea ce aveti. E groaznic! sa stii ca cel de langa tine merita mai mult si totusi sa se multumeasca cu tine, sau sa stii ca pentru ceea ce tu detii cu multa usurinta un altul lupta din rasputeri si poate chiar il merita mai mult, dar nu reuseste din terte cauze.

Nu stiu cati dintre noi “nemerituosii”, au curajul de a recunoaste asta in fata altor persoane. Probabil ca si daca am face`o ni s`ar reprosa ca nu avem incredere in noi sau ca ne subestimam… si poate intr`o oarecare masura aceste reprosuri ar fi indreptatite, sau poate persoana de langa tine, pe care esti constient ca nu o meriti, ti`ar spune ca tu o faci fericita, ca defapt ea nu te merita…. si uite asa ajugi sa “cersesti” complimentele celor din jur.

DA! Din cand in cand ai nevoie ca cei de langa tine sa iti spuna cat esti de bun, de ce te iubesc, de ce au nevoie de tine, cat de mult te apreciaza si mai ales…. de ce meriti tot ceea ce ai.

Revenind totusi la intrebarea din titlu… raspunsul meu e simplu:

MERIT! PENTRU CA AM!

Ce imi da dreptul sa am?! NIMIC! dar am dreptul sa pastrez ceea ce am.

Si asa am ajuns iar la partea grea a post`ului… concluzia…

Concluzia mea din ceea ce mi`au debitat neuronii incinsi si intinsi la maxim, este ca merit ceea ce am pentru ca stiu sa pastrez, reciproca fiind perfect valabila, ceea ce nu merit nu reusesc sa pastrez…

Titlul asta suna al dracu de ciudat… dar, totodata al dracu de adevarat.

Astazi m`am hotarat sa`mi pun ordine in viata… in ganduri… in camera, in general cuvantul “ordine” primeaza.

In primul rand m`am hotarat sa`mi pun ordine in prioritati. Am o viata care trebuie traita fara a neglija niciunul din aspecte.

Schematic ar arata ceva de genul asta:

• plan sentimental
• plan profesional
• plan material.

Schema e mult mai simpla insa decat realitatea pentru ca de multe ori planurile astea se suprapun si nu neaparat intr`un mod placut. Personal mi s`a intamplat de multe ori sa gandesc ca trebuie sa fac ceva si totusi sa vreau sa fac altceva….. treaba asta se numeste “compromis”. Probabil prin “ordine” automat vorbim un pic si de “compromis”, sau poate prin “compromis” vorbim automat si de “ordine”…. dar daca vorbim de “ordine”…. vorbim oare si de “disciplina”?

Prin definitie nu poti avea ordine fara disciplina, dar…. poti fi ordonat fara sa fi disciplinat. Ceea ce incerc eu defapt sa spun este ca iti poti face ordine in viata fara sa fi nevoit sa recurgi la rutina, plictiseala, fara sa fi nevoit sa renunti definitiv la anumite placeri care nu se impaca foarte bine cu termenul de “disciplina”. Daca mai filozofez mult s`ar putea sa ajung la concluzia ca pana la urma nici disciplina nu e atat de rea (nu ca as avea ceva impotriva ei) ci doar termenul in sine de…. “DISCIPLINA” ne sperie un pic si ne duce cu gandul la robotizare… automatizare…. autopilot?! Si totusi prin “ordine” probabil incerc sa imi fac viata mai buna….desi nu ma pot declara nemultumit de viata pe care o am pentru ca am avut parte de multe trairi in destul de putini ani…. si pana la urma… traim ca sa simtim diferite trairi… nu ?!

Poate ar trebui sa inchei aici…. dar nu am concluzionat inca nimic… asa ca o sa`mi las mainile sa scrie in continuare dirijate de beat`ul lent de pe fundal si de starea aproape melancolica in care ma aflu. Incep sa ma gandesc un pic daca mai vreau schimbarea asta… si imi aduc aminte ca…TREBUIE…. exact asa cum spuneam mai sus… compromisuri, compromisuri…..ordine?! si iar compromisuri…. Problema insa e alta, se pare ca totusi nu prea am cum sa fac ordine daca nu sunt disciplinat, iar eu nu prea sunt disciplinat, poate pentru ca nu sunt ordonat?! e o ceata densa la nivelul superior… poate ar trebui si acolo un pic de ordine… sau poate ca daca ar fi ordine n`as mai gandi la fel ?!

CE HAOS DE IDEI !! si totusi… cata placere sa te confrunti cu tine in diferite situatii si sa ai ganduri care mai de care, sa se bata ideile cap in cap sa fi un pic confuz dar hotarat, sa fi barbat si in acelasi timp copil…. sa fi ordonat dar totodata atat de haotic!

Clar! Asta e! Ordinea presupune haos asa cum haosul presupune ordine, calea de mijloc fiind disciplina.

Concluzia ? ahhh asta e partea cea mai grea… concluzia nu poate fi decat ca amalgamul dintre ordine si haos e echilibrul perfect.

Pana data viitoare,

Bloggereala placuta!