Mi se intampla des sa ma gandesc mai mult la cei din jurul meu decat sa ma gandesc la mine (nu ca as fi vreun altruist). Mi se intampla la fel de des sa mi se demonstreze ca nu ar trebui sa pun pe nimeni inaintea propriei persoane, deoarece nu poti avea incredere in nimeni, mai ales in cei care iti sunt aproape.
Sa nu ne abatem totusi de la subiect… de cate ori nu vi s`a intamplat sa renuntati la un capriciu, sau poate chiar o necesitate in favoarea celor din jur? ATENTIE! nu spun ca e gresit sa facem asta… pana la urma relatiile cu cei din jur se bazeaza pe compromis… nu??! si totusi… de ce nu ar renunta el/ea in favoarea ta? E complicat…. e probabil un subiect mult prea greu de dezbatut, analizat dar mai ales de concluzionat.
Ceea ce am observat este ca in general nu exista un echilibru, cel care a “lasat de la el” odata, lasa si a doua oara si a treia si a patra, pana cand devine obisnuinta. Inevitabil insa la un moment dat cel care tot lasa vrea ceva in schimb (normal nu?!), dar nu de multe ori primeste pentru ca celalalt (cel care a tot primit) este obisnuit sa nu lase nimic de la el…. Abia acum intervine intriga intre “cel care lasa” si “cel care primeste”. De aici insa situatia variaza de la om la om: fie cedeaza cel care a facut`o pana acum (oricum e obisnuit cu postura), fie “cel care a tot primit” constientizeaza ca situatia nu este echilibrata si face un pic schimb de roluri. Repet UN PIC, pentru ca obisnuinta dupa cum stim este o a doua natura si sincer nu prea cred in schimbarile radicale.
Concluzia… (vai ce urasc partea asta) este ca orice relatie ar trebui construita pe ECHILIBRU, ambii sa cedeze dar sa si primeasca la randul lor.
Pana data viitoare,
Bloggereala placuta!
